Maica Spiridona: „Slavă Ție, Doamne, că m-ai scos din iadul în care eram!”

Publicat
5 Iul 2016

În toate câte le-a încercat, inclusiv rock-ul, maica Spiridona de la Mănăstirea Frumoasa căuta iubirea, dar iubirea aceea curată, care putea să-i aline setea din suflet, să-i domolească firea ei mai rebelă și să-i vindece multele răni din copilărie. „Consider că mă regăsesc în categoria acestor oameni ai căutărilor fierbinți”, îmi spune șoptit, în timp ce facem câțiva pași pe lângă biserică.

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/maica-spiridona-slava-tie-doamne-ca-m-ai-scos-din-iadul-care-eram

Când a început perioada căutărilor?

Prin clasa a IX-a de liceu. Ele au fost pe un anumit fond, pe care abia acum, după ce am intrat în mănăstire, îl conștientizez. Aici ajungi să te cunoști cu adevărat și adeseori nici nu prea poți să accepți tot ce descoperi în tine. Destul de greu de acceptat, și mai ales, de iertat. Eu am fost o fire nonconformistă, pornită pe fondul unor probleme în familie, în copilărie, pe care eu acum le-am descoperit. Efectele s-au văzut în timp și asupra mea, și asupra familiei. Am înțeles până la urmă că acestea sunt cauzele și am început să lucrez.

V-a ajutat cineva în acest sens?

Da. Dumnezeu a văzut căutările mele sincere și ceea ce-și dorește sufletul meu – relația personală cu El – și atunci a trimis ajutoare nenumărate din Biserică, aceasta contribuind și la îndreptarea mea spre Biserică. Până atunci mai mult bravam, persiflam – aceasta era atitudinea mea, deși înlăuntrul meu simțeam că în Biserică este ceva, acel ceva real.

Când cunoști că începi o relație autentică cu Dumnezeu?

E un fapt pe care îl simte sufletul, nu este un demers mental. Când ești împăcat, când ești mulțumit, când ai liniște și ai pace, atunci nu mai poți să-I spui lui Dumnezeu decât: Doamne, slavă Ție că exiști! Slavă Ție că m-ai scos din iadul în care eram! Nu mai știi cum să mai mulțumești. În acele momente, totul se schimbă în jurul tău. Din cauza stării mele confuze, nu eram mulțumită de nimic din ceea ce era în jurul meu. Tot timpul aveam ceva de replicat. Credeam că eu sunt în regulă şi ceilalți au probleme – ceea ce nu era corect deloc. Când se schimbă raportul și-L așezi pe Dumnezeu în locul în care ar trebui să fie, totul se transformă, îi vezi pe ceilalți și-ți spui: Stai, că am de învățat de la toți. Toată lumea poate să-mi ofere ceva. Toți am venit aici pentru a ne iubi. Suntem frați și ne iubim – asta ajungi să realizezi.  

Cum ar defini o monahie iubirea pe care o simte? Cu ce ar putea-o compara?

Eu mi-am dorit foarte mult să am familie. Să am soț, să am copii, nici mai mult nici mai puțin decât 15. Credeam că aceasta este împlinirea totală. Toată lumea se amuza pentru că eu îmi exprimam public dorința. Dar am pus o condiție lui Dumnezeu: să fie un om cu care să pot face asta. Nu mi-aș fi asumat singură crucea, pentru că e foarte grea.

Dorindu-mi familie, mi-am dat seama că, de fapt, aveam nevoie de afecțiune necondiționată, ca orice om. Cineva care să mă iubească necondiționat. Nu cred că aș fi fost capabilă să dăruiesc la fel în situația în care eram atunci. Cred că aș fi chinuit un om dacă s-ar fi întâmplat să mă căsătoresc. Slavă lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat. Dumnezeu a vrut să ajung în mănăstire și a considerat că aceasta este varianta cea mai bună pentru mine. Primul duhovnic a pus niște baze, apoi au urmat alte intervenții ale unor oameni care m-au ajutat să descopăr că iubirea este totul. Dumnezeu este Iubire.

Când ați simțit că trebuie să mergeți pe acest drum, să lăsați în urmă ideea cu cei 15 copii?

E o pornire a inimii pe care rațional, n-o mai poți controla. Venirea la mănăstire e un fapt pe care nu pot să-l explic în cuvinte. Pur și simplu, am lăsat tot, nu m-a mai interesat nici ce spune mama sau sora. Sunt nebună în fața lor. Maică-mea și acum mai speră că mă întorc. Sora mea mă tot întreabă: Măi, tu tot acolo ești?/ Zic: Da. Și ești fericită? Sunt foarte fericită.

Cum vă petreceți timpul aici, cu ce activități?

Ca ascultare, intru periodic la biserică, la croitorie, la bucătărie, prin rotație. Aici lucrez câte o săptămână la ce am de făcut. Nu mi-a fost foarte simplu, a fost un travaliu să înțeleg anumite lucruri. Dar țin să menționez, pentru că e foarte important, și să-I mulțumesc lui Dumnezeu: mi-a scos în cale niște oameni care m-au ajutat. N-aș fi putut singură. Hristos este Cel Care te ajută, dar în relație personală și directă cu celălalt. Sunt oameni care reușesc să te ridice, să-i facă loc sufletului tău să crească. Aceasta am vrut și am căutat tot timpul: o iubire curată. Iubirea curată n-o găsești decât la Hristos. El lucrează prin oameni. Să stai lângă astfel de oameni, să te bucuri și să n-ai frici, ca femeie, să nu-ți declanșeze alte lucruri din interiorul tău, care sunt și nu le poți nega. Pentru asta, mulțumesc lui Dumnezeu, aș îmbrățișa cerul. Dumnezeu este absolut fermecător!

(sursa: doxologia.ro)

 

Citește alte articole despre: dragoste, maica, manastire, iubire, chemare