Comunicat al Mănăstirii Frumoasa

Publicat

Urmare unor articole apărute în mass-media, cu privire la neînțelegerile ivite la Mănăstirea Frumoasa din Iași, obştea mănăstirii, din dorinţa de informare corectă a credincioşilor, declară următoarele:

După Sindul din Creta, Maicile Arsenia și Maria Tiron au decis să nu mai respecte rânduiala fundamentală a viețuirii monahale, anume participarea la slujbele bisericești zilnice, această participare fiind principala obligație a monahului în mănăstire. Atitudinea lor ostilă a evoluat până la separarea totală de obștea mănăstirii.

În această perioadă, celelalte maici din Mănăstirea Frumoasa au încercat să le convingă pe cele două surori să revină în rânduiala monahală. După ce în repetate rânduri, li se ceruse să renunțe la atitudinea lor schismatică și să se integreze în obște, la mijlocul lunii februarie 2017 li s-a pus în vedere că, pentru liniştea mănăstirii, dacă nu se vor reintegra în rânduiala de obște vor trebui să părăsească mănăstirea.

Maicile nu au renunțat la poziția lor, refuzând, în acelaşi timp, și să părăsească mănăstirea. Trebuie precizat că în toată perioada în care cele două maici s-au separat de obşte s-au bucurat din partea mănăstirii de cazare și masă.

Consiliul duhovnicesc al mănăstirii, întrunit în data de 31 martie 2017, a hotărât ca Maicile Arsenia și Maria Tiron să părăsească mănăstirea, având un preaviz de trei zile. Obștea mănăstirii a luat această decizie, deoarece, stăruinţa în nerespectarea rânduielii monahale a celor două maici reprezenta un element negativ, atât în interiorul obștii, cât și în relație cu ceilalți credincioși.

În data de 2 aprilie 2017, Maica Stareță le-a comunicat maicilor Arsenia şi Maria decizia Consiliului duhovnicesc al mănăstirii și le-a cerut să elibereze chiliile în termen de trei zile. În loc să se conformeze deciziei mănăstirii, cele două maici au înlocuit încuietorile de la uşi, fapt ce a condus la evacuarea lor în ziua de 6 aprilie 2017.

Cu toate că eliberarea chiliilor nu s-a petrecut aşa cum ne-am fi dorit, considerăm că pentru liniştea din obştea monahală se impunea ca maicile Tiron să părăsească mănăstirea. Desigur, porţile Mănăstirii Frumoasa le vor fi totdeauna deschise dacă vor renunţa la atitudinea lor schismatică şi vor dori reintegrarea în Biserică.

Obştea Mănăstirii Frumoasa din Iaşi
11 aprilie 2017

Citește alte articole despre: