Însuşi Sfântul Serafim de Sarov vorbea despre Maica Alexandra, încă din timpul vieţii ei, cu o profundă cinstire. „Îmbrăcămintea ei avea multe cârpeli, şalul îi era vechi, iar ochii ei erau mereu înlăcrimaţi. Până în ziua de astăzi îi sărut urmele picioarelor sale”.
Sfânta schimonahie Alexandra, pe numele de mireancă Agatha Semionovna Melgunova, s-a născut la începutul secolului al XVIII-lea în Rusia. Pe când trăia în lume, ea era o proprietară înstărită de pământuri din ţinuturile Iaroslavl, Vladimir si Riazan. A rămas văduvă de tânără şi s-a hotărât să intre în mănăstirea de maici „Florovski” din Kiev, unde a fost tunsă în monahism în jurul anului 1760, sub numele de Alexandra. Avea multă râvnă pentru cele duhovniceşti şi ducea o viaţă ascetică.
Nu i-a fost însă rânduit să rămână mult în mănăstirea de metanie. Maica Domnului i-a apărut într-o vedenie şi i-a spus că este aleasă să întemeieze o mănăstire nouă. A întreprins multe pelerinaje şi, sub îndrumarea Maicii Domnului, Maica Alexandra a reuşit să găsească locul ales pentru viitorul lăcaş de rugăciune: satul Diveevo din provincia Nijni-Novgorod. În acele vremuri, nu departe, înflorise şi mănăstirea de călugări din Sarov, care avea mulţi pustnici ce vieţuiau după reguli aspre.
Sub îndrumarea acestor pustnici, Maica Alexandra a închegat o mică comunitate de ucenice lângă biserica ridicată în cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan, din apropierea Sarovului. Primirea pelerinilor, lucrul mâinilor, sărăcia de bună voie şi neîntrerupta rugăciune a lui Iisus – iată ce a insuflat Maica Alexandra obştii din Kazan – „os din osul si carne din carnea deşertului Sarov”.
Faptele cele bune făcute în taină
Maica Alexandra şi-a donat toată averea sa: jumătate pentru construirea şi renovarea bisericilor, iar cealaltă jumătate pentru a ajuta orfanii, văduvele şi oamenii săraci. Pe sine se întreţinea de pe urma muncii mâinilor sale. Curăţa staulul vitelor, spăla haine; nu se dădea în lături de la orice muncă, indiferent cât ar fi fost de grea. Smerenia sa adâncă şi faptele ei bune făcute în taină i-au impresionat pe ţăranii care trăiau în Diveevo.
Maica Alexandra a fost cunoscută şi cinstită încă din timpul vieţii ca fiind foarte iscusită în viaţa duhovnicească. Îi călcau pragul tot felul de oameni – de la cei simpli, până la cei sus puşi. Cu toţii doreau să-i asculte îndemnurile şi să-i primească binecuvântarea.
Cu două săptămâni înainte de moarte, ea a fost tunsă în marea schimă îngerească. Tot în această perioadă, a prezis construcţia unei mari mănăstiri şi tulburările care vor avea loc cu acest prilej. Domnul a chemat-o la Sine în ziua de 13 iunie 1789.
Minunile şi vindecările Sfintei schimonahii Alexandra de la Diveevo
Mărturiile despre minunile şi vindecările făcute de Maica Alexandra după moartea sa începuseră să apară la scurt timp şi să fie lăsate în scris în mănăstirea de la Diveevo.
În 1879, locotenentul în rezervă F.N. Sergeyev era la un pas de moarte, suferind cumplit de o boală incurabilă. La îndemnul Sfântul Serafim de Sarov, el a mers la Mănăstirea Diveevo pentru a se unge cu mir ce izvora din moaştele Sfintei Alexandra. În acel moment, el însuşi i-a văzut sfintele moaşte: scheletul întreg, oasele de culoarea chihlimbarului, iar din craniu izvora sfântul mir din trei părţi: din mijlocul frunţii şi din cele două orbite. S-a întors acasă complet sănătos, slăvind pe Dumnezeu, Care face minuni prin sfinţii Săi.
Unei femei grav bolnave, Sfânta Alexandra i-a poruncit în vis să meargă la Sfântul Serafim de Sarov ca să se vindece, iar aceasta ascultând, a primit tămăduire. Sfânta Alexandra face minuni şi prin icoana sa de la Mănăstirea Diveevo, care a început sa fie cinstită drept făcătoare de minuni.
„Până în ziua de astăzi îi sărut urmele picioarelor ei”
Însuşi Sfântul Serafim de Sarov vorbea despre Maica Alexandra, încă din timpul vieţii ei, cu o profundă cinstire. „Îmbrăcămintea ei avea multe cârpeli, şalul îi era vechi, iar ochii ei erau mereu înlăcrimaţi. Până în ziua de astăzi îi sărut urmele picioarelor ei.”
După adormirea ei în Domnul, tot Sfântul Serafim mărturisea că Sfânta Alexandra se află lângă tronul lui Dumnezeu şi că într-o zi a învăţat-o pe o soră rămasă la Diveevo să le ceară tuturor să i se roage astfel, îngenuncheaţi la mormântul ei: „Maica şi stăpâna noastră, iartă-mă şi roagă-te pentru mine. Aşa cum ai fost iertată de Domnul, aşa să fiu şi eu iertată, şi adu-ţi aminte de mine în faţa tronului lui Dumnezeu”.
Sfânta Alexandra Schimonahia, Stareța și Întemeietoarea Mănăstirii Diveevo este cinstită pe data de 13 iunie, iar o părticică din sfintele ei moaște se păstrează în racla din biserica mare a Mănăstirii Frumoasa din Iași.
(sursa: doxologia.ro)