Când cineva devene monah sau monahie, are loc o slujbă ce se numește Rânduiala și slujba marelui și îngerescului chip. Aceasta presupune depunerea celor trei voturi monahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea, care se constituie în jurăminte ce se fac în faţa sfântului altar. Candidatul, fiind aşezat în semnul crucii, la pământ şi îmbrăcat doar cu o haină albă (cămașa bucuriei lui), are, precum la Botez, un naş care îl poartă sub mantia sa în acel moment şi care îi va fi povăţuitor şi îndrumător toată viaţa.
Întrebările celui ce săvârșește Rânduiala și slujba marelui și îngerescului chip și răspunsurile viitoarei monahii sau viitorului monah sunt și pentru cei ce asistă prilej de adâncă meditație. Le voi reda așa cum se găsesc în Molitfelnic:
- De ce ai venit, soră (sau frate) căzând la sfântul altar şi la această sfântă însoţire?
Dorind viaţa pustnicească, cinstite părinte.
- Doreşti să te învredniceşti de îngerescul chip şi să fii rânduit în ceata monahilor?
Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.
Ieromonahul (cel care săvârșește sfânta slujbă) îi spune: Cu adevărat bun şi fericit lucru ai ales, numai de îl vei şi îndeplini. Pentru că lucrurile cele bune cu osteneală se câştigă şi cu durere se împlinesc.
- De bunăvoie şi din cugetul tău te apropii către Domnul?
Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.
- Nu de vreo nevoie, ori silă?
Nu, cinstite părinte.
- Vei petrece în mănăstire şi în pustnicie până la cea din urmă a ta suflare?
Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.
- Te vei păzi pe tine însuţi în feciorie, în întreaga înţelepciune şi în cucernicie?
Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.
- Vei păzi până la moarte ascultarea către mai‑marele tău şi către fraţii cei întru Hristos?
Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.
- Vei răbda toate supărările şi strâmtorările vieţii celei monahiceşti, pentru Împărăţia Cerurilor?
Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cinstite părinte.
Apoi zice ieromonahul învăţătura aceasta:
Vezi, fiică (sau fiule), ce fel de făgăduinţe dai Stăpânului Hristos. Pentru că sfinţii îngeri sunt de faţă în chip nevăzut, scriind mărturisirea ta aceasta, care- ţi va fi cerută la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cele patru piroane ale călugărilor
Prin voturile monahale, călugărul s-a făcut pe sine, pentru întreaga-i viață, dar lui Dumnezeu. El începe războiul cu sine însuşi, cu patimile şi cu puterile întunericului din văzduhuri, război ce nu se va sfârşi decât odată cu ultima suflare.
„Rămâneți răbdătoare în această răstignire de sine”, le sfătuiește Sfântul Teofan Zăvorâtul pe monahii. Pentru nimic în lume, călugării nu trebuie să lase chemarea interioară ce i-a îndemnat spre monahism să le iasă afară din inimă. Crucea pe care se înalță îi va conduce către desăvârșire și, astfel, se vor înfățișa în împărăția iubirii lui Dumnezeu. Și iată care sunt cele patru piroane ce-i țin în statornicie pe monahi: setea nestinsă pentru mântuire, îndepărtarea tuturor lucrurilor lumești din interiorul mănăstirii, tăierea voii proprii, moartea față de toate cele pământești, dimpreună cu trăirea numai pentru Dumnezeu. „Străpungeți-vă mâinile și picioarele inimii voastre cu aceste piroane și veți fi răstignite și capabile de a rosti împreună cu Apostolul, că nu numai lumea vi s-a răstignit vouă, ci și voi v-ați răstignit lumii”, scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul.
(sursa: doxologia.ro)